duminică, 5 ianuarie 2014

Expoziţie de quilling la Lupeni



           Zilele acestea, Galeria de Artǎ din Lupeni, a gǎzduit prima activitate culturalǎ din acest an, expoziţia de quilling realizatǎ de eleva Elena Luţaş, cu ajutorul colegei sale, Daria Dragoş. Publicul numeros, format din membrii ai Asociaţiei Culturale ,,Iosif Tellmann’’ Lupeni, cadre didactice, colegi, prieteni, iubitori de artǎ, a putut admira cele aproape 70 de lucrǎri expuse.Temele au variat de la flori şi pǎsǎri, la o parte din literele alfabetului sau personaje de desen animat.


         ,,Quillingul este o artǎ excepţionalǎ de rulare a hârtiei.Prin aceastǎ tehnicǎ se pot confecţiona diferite lucruri deosebite.De-a lungul timpului, aceastǎ tehnicǎ a suferit numeroase modificǎri privind tipul de hârtie folosit, motivele create şi culorile, care diferǎ dela o perioadǎ la alta.Quillingul este o formǎ de artǎ care implicǎ utilizarea şi rularea de benzi de hârtie şi apoi lipirea acestora împreunǎ pentru realizarea unor motive decorative.Îi mulţumesc d-nei înv.Violeta Haranguş, care ne-a prezentat aceastǎ tehnicǎ, pe care am abordat-o imediat.Vǎ mulţumim cǎ ne-aţi onorat cu prezenţa şi vǎ dorim un an plin de împliniri personale.’’ne-a declarat Elena Luţaş, membrǎ a Asociaţiei Culturale ,, Iosif Tellmann’’.




Niciun comentariu: